Parcul copiilor din centrul istoric al Roșiei Montane este un loc îndrăgit atât de copii, cât și de adulți, un spațiu de joacă, socializare și bucurie. Împreună cu comunitatea locală ne-am implicat activ în îngrijirea acestui spațiu și ne dorim să continuăm acest efort și pe viitor. Ne poți sprijini cu o donație, iar atunci când va fi nevoie de reparații sau lucrări de întreținere, vom anunța acțiunile planificate pe pagina noastră de facebook.com/asociatiaRosiaMontana, astfel încât să poți participa și tu. Primăria ne-a comunicat că acest loc nu face parte din patrimoniul lor și, prin urmare, nu pot aloca fonduri pentru întreținerea lui.
Vezi mai jos ce am reușit până acum și ce ne propunem.
La următoarea acțiune ne propunem să continuăm lucrările după cum urmează:
Vrem să înlocuim celelalte două leagăne
Vrem să cumpărăm o plasă pentru poarta de fotbal.
Vrem să înlocuim acest tobogan
Vrem să reparăm foișorul.
Ne propunem, din donațiile adunate, să acoperim costurile pentru cositul ierbii și curățenia generală a parcului o dată pe lună. Un parc curat și îngrijit înseamnă un loc sigur și plăcut pentru toți copiii și părinții din comunitate. Cu sprijinul vostru, putem menține spațiul verde prietenos și funcțional pe termen lung. Orice contribuție contează – hai să facem echipă pentru un parc curat, lună de lună! 💚
O primă intervenție reușită în Parcul Copiilor, alături de comunitate de aici! 🙂
Datorită donațiilor voastre, am reușit să cumpărăm materiale pentru a vopsi și repara caruselul, complexul de tobogane și o parte dintre leagăne. Copii din sat au realizat picturi pe pereții complexului de tobogane. Mulțumim celor care au donat Andra, Răzvan, Larisa, Ligia, Denisa, Rita, Domin, Zeno, Eta, Alina, Alexandra, Vlad, Elena, Szilor, Stana si Andrei si Rosia Montana Maraton, astfel s-au adunat 3500 lei si astfel am achizitionat produsele necesare. Multumim pentru ajutor la lucrari lui Vio, Nuta, Alina, Mihai Silip, Raluca, Ianis, Andrei, Lăcătuș, Cercetașii Roșia Montană.
Vezi în imaginile de mai jos ce am realizat până acum și susține-ne cu o donație pentru a duce proiectul mai departe!
S-a reparat complexul de tobogane
S-au pus podele noi rezistente la umezeala si radiatii UV.
S-a reparat toboganul rupt
Am vopsit complexul de hinți și înlocuit două dintre leagăne.
S-a vopsit și reparat caruselul
Am organizat un atelier de pictură pentru copii
Am organizat un atelier de pictură pentru copii
Copii și-au lăsat propriile creații în parc
Am organizat un atelier de pictură pentru copii
S-a vopsit complexul de tobogane
S-a cosit parcul
S-a cosit parcul
S-au reparat elementele defecte de la tobogan
S-a curățat parcul
O parte din materialele achiziționate
Parcul pentru copii din centrul istoric al Roșiei Montane este, din păcate, într-o stare avansată de degradare. Leagănele sunt rupte, toboganele deteriorate, iar multe dintre echipamentele vechi nu mai pot fi folosite în siguranță. Dar împreună putem readuce bucuria! ❤️
Vrem să readucem la viață acest loc atât de drag copiilor noștri. Avem un plan simplu, realist și un coș de cumpărături deja pregătit în valoare de 7000 lei. Ne propunem să facem această intervenție până pe 1 Iunie de Ziua Copilului.
Montăm leagăne noi din lemn și un leagăn-cuib
Instalăm 2 tobogane colorate
Pregătim un colț de cățărat, cu pietre sigure și colorate
Refacem suprafețele din lemn cu profiluri WPC și cherestea rindeluită
Vopsim și lacuim elementele de lemn
Adăugăm culoare și creativitate, cu vopsele acrilice, pensule și palete în cadrul unui atelier împreună cu copii din sat
Înlocuim pubelele de gunoi
Coșul nostru cu toate materialele poate fi consultat mai jos.
Ne propunem o comanda mai mare de la Hornbach de 6300 lei si una de la emag de 700 lei, in total 7000lei
Donează orice sumă – orice leu contează
Vino alături de noi la lucrările din parc - urmărește pagina noastră de facebook unde vom posta anunțurile cu zilele în care executăm reparații
Distribuie mesajul nostru
Donează direct în contul bancar al asociatiei noastre
Asociatia Rosia Montana in Patrimoniul Mondial
Iban RO26RNCB0112168657980001, swift RNCBROBU
sau direct accesând butonele de mai jos: